A rămas câteva minute în tăcere.
Apoi a spus:
— Domnule Gheorghe, eu sunt Elena. Fetița lui Nicolae.
Am simțit că mi se strânge inima.
— Tata mi-a povestit toată viața despre dumneavoastră. Despre noaptea în care i-ați salvat viața.
Elena și-a șters lacrimile.
— Vreau să vă mulțumesc. Pentru că datorită dumneavoastră am avut un tată care m-a crescut, m-a învățat să conduc și m-a iubit până în ultima zi.
Am privit fotografia de pe cruce.
Tata zâmbea, așa cum îl țineam minte.
— Și vreau să vă mai spun ceva, a continuat Elena. Fiul dumneavoastră este un om bun. Exact ca dumneavoastră.
Nu am mai putut să-mi stăpânesc lacrimile.
Elena m-a luat de braț.
— Sunteți bine?
Am încuviințat.
— Da. Doar că mi-aș fi dorit să fie aici și tata.
Femeia a zâmbit printre lacrimi.
— Cred că ar fi foarte mândru de dumneavoastră.
Am rămas acolo câteva minute, fără să mai spunem nimic.
Comments