grăbite, pe lângă vitrine luminate. Lumea mergea înainte, nepăsătoare la prăbușirea lui interioară.
Acasă, a scos costumul din dulap. Inelul. Contractele de nuntă. Le-a pus pe masă ca pe niște dovezi într-un proces pe care îl pierduse deja.
Dimineața, a sunat-o.
— Trebuie să vorbim — a spus calm.
Raluca a venit sigură pe ea, cu zâmbetul pregătit. A început să vorbească despre planuri, despre meniuri, despre invitați.
Vlad a ridicat mâna.
— Te-am auzit ieri.
Zâmbetul ei s-a blocat.
— Ce vrei să spui?
— Eram eu. Șoferul. Tot drumul.
Liniște.
— Ai spus adevărul — a continuat el. — Și pentru prima dată, ți-l mulțumesc.
Raluca a încercat să râdă, să minimalizeze. Glume. Neînțelegeri. „Știi cum sunt fetele”.
Vlad s-a ridicat.
— Nu vreau să fiu bancomatul nimănui. Nici proiectul nimănui. Vreau să fiu ales.
A rupt logodna pe loc.
Au urmat săptămâni grele. Ziare. Bârfe. Presiuni. Dar, pentru prima dată după ani, Vlad dormea.
A început
Comments