ce crezi.”
„Atunci ce e?” vocea ei s-a înăsprit. „Pentru că eu am văzut acte. Transferuri. Semnături dubioase. Și o secretară care se comportă de parcă e stăpâna locului.”
El a tăcut o clipă.
Apoi a spus:
„Pentru că… i-am dat voie.”
Emilia a clipit. „Cum adică?”
„Am avut nevoie de cineva care să preia presiunea. Eu eram… plecat. Cu mintea. Cu tot. După ce ne-am despărțit.”
Cuvintele au lovit mai tare decât palma Vanessei.
„Și asta e scuza?” a întrebat ea încet.
„Nu.” A ridicat privirea. „Dar e adevărul.”
S-a ridicat și s-a apropiat.
„Iar cu banii… ai dreptate. Sunt probleme. Dar nu sunt furturi. Sunt încercări disperate să țin firma pe linia de plutire.”
Emilia a rămas nemișcată.
„De ce nu mi-ai spus?” a întrebat ea.
Nathan a zâmbit amar. „Pentru că nu mai știam dacă mai am dreptul.”
Tăcerea s-a așternut din nou.
Dar de data asta
Comments