transportul și ajutorul necesar.
Maria a început încet să-și recapete puterile.
Într-o după-amiază însorită, aproape o lună mai târziu, Adrian a venit s-o scoată la o plimbare prin parcul de lângă bloc.
Mergeau încet, braț la braț. Maria se oprea din când în când să se odihnească.
— Nu te grăbi, mamă, i-a spus Adrian. Avem timp.
Bătrâna l-a privit și a zâmbit.
— Știi ceva, Adriane? Când erai mic, te-am dus odată în brațe prin zăpadă până la dispensar. Aveai febră mare și nu mergea niciun autobuz.
— Mi-ai mai povestit, mamă.
— Acum nu-ți cer să mă duci în brațe. Nici n-ai putea, că m-am făcut bătrână și grea!
Adrian a râs.
— Nu ești grea deloc, mamă.
Maria s-a oprit și i-a strâns ușor brațul.
— Eu nu-ți cer să-ți lași serviciul, nevasta sau viața pentru mine. Vreau doar să știu că, atunci când nu mai pot singură, am pe cine să mă
Comments