După 32 de ani de căsnicie, soțul meu refuza să mă lase să-i ating ghipsul de la piciorul drept

scrisoarea.

— Asta crezi că mă doare?

— Ce?

— Că ai eșuat?

Cornel nu răspunse.

— Nu mă interesează că ai fost concediat. Nici măcar pierderea banilor nu este lucrul cel mai rău.

— Atunci ce?

— Că ai decis singur că după 32 de ani nu merit adevărul.

În săptămânile următoare am făcut ceea ce Cornel ar fi trebuit să facă de la început.

Am cerut ajutor profesionist.

Am mers cu documentele la un avocat și la un consultant financiar pentru a înțelege exact situația.

Nu toate temerile mele s-au confirmat.

Dar nici nu era o problemă care putea fi reparată peste noapte.

Trebuiau clarificate transferurile, contractele, pierderile și eventualele obligații rămase.

În privința „investiției”, am lăsat profesioniștii să stabilească dacă fusese doar o afacere proastă sau dacă existau elemente care trebuiau raportate autorităților.

Eu nu mai voiam presupuneri.

Voiam fapte.

Cornel și-a găsit un alt loc de muncă după câteva luni.

Mai prost