începusem eu să accept atât de multe lucruri doar pentru a păstra liniștea?
Mi-am amintit certurile din ultimii ani. Nu fuseseră multe, dar aproape toate se terminaseră la fel: Robert ridica vocea, eu încercam să explic, iar în cele din urmă cedam ca să nu prelungesc conflictul.
Îmi spuneam că așa sunt căsniciile lungi. Că trebuie să alegi bătăliile care merită purtate.
Dar acum înțelegeam că, uneori, renunțasem să-mi apăr chiar și demnitatea.
A doua zi dimineață am făcut o plimbare lungă prin pădure. Nu aveam un plan și nici nu mă grăbeam să ajung undeva.
La întoarcere, am găsit un mesaj de la Andreea.
„Mamă, am vorbit cu tata. Este distrus. Spune că nu poate dormi și că plânge întruna. Te rog să-l ierți.”
Am citit mesajul de mai multe ori.
Apoi i-am răspuns:
„Andreea, faptul că tatăl tău suferă nu înseamnă că eu trebuie să-mi ignor propria suferință.
Comments