ce te-am cunoscut.”
„Nu te-am înșelat.”
„Minciuna mea nu a fost despre cine am iubit.”
„A fost despre ceea ce nu am avut curajul să-ți spun.”
Am început să plâng.
Nu mai plânsesem așa nici măcar la înmormântare.
Pentru că atunci plângeam femeia pe care o pierdusem.
Acum plângeam și imaginea pe care o avusesem despre viața noastră.
În partea de jos a scrisorii, Irina scrisese:
„Poate că vei crede că întreaga noastră viață a fost falsă.”
„Te rog să nu faci asta.”
„Actele au fost greșite. Tăcerea mea a fost greșită. Dar diminețile în care am băut cafeaua împreună au fost adevărate.”
„Cei trei copii au fost adevărați.”
„Cele cinci perechi de brațe mici care ne-au spus bunicule și bunico au fost adevărate.”
„Certurile noastre au fost adevărate.”
„Împăcările noastre au fost adevărate.”
„Și iubirea mea pentru tine a fost adevărată.”
Am pus scrisoarea pe masă.
Eram furios.
Și,
Comments