deja foarte mulți ani.”
„Aveam copii.”
„Aveam casa noastră.”
„Aveam o viață întreagă construită în jurul ideii că suntem soț și soție.”
„Și mi-a fost rușine să-ți spun că tăcusem atât de mult.”
Am închis ochii.
Nu fusese o conspirație.
Nu existase o viață secretă paralelă.
Nu existase un alt bărbat ascuns undeva timp de șaizeci de ani.
Era, într-un fel, mai banal și mai dureros.
O greșeală juridică.
Urmată de frică.
Apoi de o minciună prin omisiune.
Iar după suficient timp, minciuna devenise prea mare pentru ca Irina să mai știe cum să o mărturisească.
— Dar copiii mei?
Vocea mea abia se auzea.
— Sunt copiii mei?
Avocatul mă privi surprins.
— Din câte știu, doamna Irina nu v-a indicat niciodată contrariul.
Am continuat scrisoarea.
Parcă Irina anticipase exact întrebarea.
„Știu ce vei întreba acum.”
„Da, Petru. Cei trei copii sunt ai tăi.”
„Nu am avut o relație cu Alexandru după
Comments