După cinci ani petrecuți în închisoare, Radu nu s-a dus acasă.

A mângâiat fotografia Oanei și i-a șoptit că se va întoarce. Când a pornit alături de Elena spre ieșirea din cimitir, avea senzația că părăsește pentru a doua oară o închisoare, numai că de data aceasta nu știa ce îl așteaptă dincolo de porți.

Elena locuia într-o casă mică, la aproximativ douăzeci de minute de cimitir. Radu o vizitase de multe ori înainte de condamnare, dar acum curtea îi părea schimbată. Lângă poartă se afla o bicicletă albastră cu roți ajutătoare, iar pe treptele de la intrare erau așezate două perechi de încălțări de copil.

A rămas nemișcat când le-a văzut. Erau atât de mici, încât nu și-ar fi imaginat vreodată că simpla lor prezență îl poate face să plângă.

— Matei este la grădiniță, i-a spus Elena. Îl iau la ora patru. Avem timp să discutăm.

Au intrat în bucătărie. Femeia i-a dat un prosop și i-a pregătit ceai, apoi