mei au continuat recuperarea.
Și, încet, zilele au încetat să mai fie construite în jurul fricii.
Am început să lucrez într-un mic magazin de produse pescărești.
La început doar câteva ore.
Apoi mai mult.
Proprietarul m-a învățat să pregătesc peștele, să vorbesc cu pescarii și să recunosc clienții care veneau în fiecare vineri după aceeași comandă.
Era o viață pe care vechea Elena ar fi considerat-o imposibilă.
Nu existau gale.
Nu existau rochii de designer.
Nu existau șoferi.
Dar exista ceva ce nu mai avusesem de ani întregi.
Liniște.
După un an, mama reușea din nou să meargă distanțe scurte cu sprijin.
Tata își recăpătase o parte din independență.
Într-o dimineață l-am găsit încercând să-și facă singur cafeaua.
— Tată, puteai să mă chemi.
— Tocmai asta încerc să nu mai fac.
A ridicat ceașca.
— Dacă tu înveți să trăiești din nou, trebuie să învăț și eu.
Am început să plâng.
El
Comments