A spus că e mai bine pentru tine.
— Și acum?
Andrei m-a privit direct.
— A murit acum doi ani.
Am închis ochii.
Prea mult. Totul era prea mult.
— Și dumneavoastră cine sunteți?
El a zâmbit trist.
— Prietenul care a rămas. Cel care știa tot. Și cel care i-a promis că nu te va lăsa singură.
Am rămas tăcută.
Vântul s-a ridicat ușor, mișcând panglicile de pe coroane.
— De ce mi-a spus acum? am întrebat încet.
— Pentru că a vrut să-ți dea șansa să alegi singură ce faci cu adevărul. Nu ca un copil… ci ca un adult.
Am privit mormântul.
— Mamă… ai avut grijă de mine până la capăt…
Am șters lacrimile.
Nu mai eram aceeași fată care venise la cimitir.
Durerea era acolo.
Dar, pentru prima dată, nu mai era doar durere. Era și înțelegere.
Am băgat fotografia în geantă.
— Vă mulțumesc, am spus.
Andrei a dat din cap.
—
Comments