să vorbească singur cu ea.
Irina refuză.
Nu pentru că îi era frică să-l privească.
Ci pentru că învățase ceva.
Nu mai trebuia să intre singură într-o cameră în care ceilalți stabiliseră deja regulile.
La una dintre discuțiile dintre avocați, Bogdan îi spuse:
— Totul a scăpat de sub control.
Irina îl privi.
— Ce anume?
— Familia. Divorțul. Tot.
— Nu. La cină păreai foarte sigur că deții controlul.
Bogdan își coborî ochii.
— Mama nu te-a suportat niciodată.
— Știu.
— Credea că eu merit…
Irina îl opri.
— Nu mai vreau să aud ce credea mama ta despre ce meriți tu.
Tăcere.
— Vreau să știu ce credeai tu că merit eu.
Bogdan nu răspunse.
Și, după cincisprezece ani de căsnicie, tăcerea lui îi oferise în sfârșit un răspuns suficient.
Divorțul nu s-a terminat într-o săptămână.
Au fost expertize.
Documente.
Evaluări.
Discuții despre contribuțiile fiecăruia.
Irina nu a primit „tot”.
Bogdan nu a păstrat „tot”.
Situația
Comments