L-a privit câteva secunde.
— Ai venit.
El a căzut în genunchi.
— Iartă-mă.
Lacrimile îi curgeau fără oprire.
— Am crezut că fac ce este mai bine.
Bătrâna i-a mângâiat obrazul.
— Știu.
— Nu, mamă. Nu știai. Mi-am spus că îți va fi bine acolo. Dar, de fapt, eu voiam să-mi fie mie mai ușor.
Nimeni nu spunea nimic.
Vecinii își ștergeau ochii pe ascuns.Fiul și-a luat mama în brațe, deși era atât de firavă încât părea că ridică doar o pătură.
— Mergem acasă.
Ea a zâmbit.
— Acasă.
În zilele următoare, casa a fost reparată.
Fiul a montat balustrade noi, a adus un pat medical și a angajat o îngrijitoare care venea zilnic câteva ore.
Seara însă, era întotdeauna acolo.
Stăteau împreună la masă.
Beau ceai.Vorbeau despre tatăl lui, despre copilărie și despre vremurile când ea îl ținea de mână ca să nu cadă.
Într-o seară, bătrâna i-a spus:
— Vezi? Nu te-am încurcat.
Comments