Fiul meu mi-a arătat ușa și mi-a spus: „Ori îi ceri scuze soției mele chiar acum, ori pleci din casa noastră

pentru oaspeți.

De ani întregi mă invita să petrec câteva săptămâni cu ea.

Eu găseam mereu un motiv să refuz.

Hugo avea nevoie să fie luat de la școală.

Sofia avea un spectacol.

Claudia lucra până târziu.

Teodor avea o ședință.

Întotdeauna exista cineva care avea nevoie de mine.

Cu excepția mea.

— Am pus hainele și medicamentele, i-am spus. Mai trebuie să închid câteva lucruri prin casă.

— Și ce faci cu Teodor?

M-am uitat spre fereastră.

— Nu știu.

Nora a oftat.

— Camelia, nu trebuie să rezolvi relația cu fiul tău înainte să-ți îngrijești sănătatea.

— Dar este copilul meu.

— Știu. Și tocmai de aceea ar trebui să poată înțelege că mama lui este om, nu o resursă fără sfârșit.

Am rămas tăcută.

— Vino aici, a continuat. Avem timp să vorbim despre toate. Mai întâi vreau să te văd odihnindu-te.

Am închis telefonul și am privit casa.

În sufragerie se afla fotoliul