Fratele meu a venit la înmormântarea tatălui cu un evaluator și mi-a spus: „Ai 48 de ore să ieși din atelierul care nu-ți aparține!” Eu îmi îngrijisem tatăl în ultimii ani, îi făcusem cumpărăturile și lucrasem lângă el până în ultima săptămână

cu plicul în mână și cu un amestec de durere și nedumerire. Nu-mi doream să mă cert cu fratele meu pentru proprietate. Dar nici nu puteam să ignor ceea ce tata hotărâse.

A doua zi am mers la notarul care autentificase testamentul. Călin a venit și el, însoțit de un avocat. Notarul ne-a explicat că documentul fusese întocmit cu trei luni înainte de moartea tatălui nostru, când acesta se prezentase personal și își exprimase voința. Actul fusese autentificat în condițiile legii, iar existența lui trebuia luată în considerare în procedura succesorală.

— Vreau să știu de ce mi-a făcut asta! a spus Călin. Am muncit și eu. Am avut și eu grijă de el!

Notarul nu a încercat să judece relația dintre noi. Ne-a explicat drepturile și obligațiile fiecăruia și ne-a spus că orice contestare trebuia făcută pe cale legală, cu motive și dovezi concrete. Nu era suficient să nu-i placă