Îmi vizitam soția la mormânt când am auzit plânsul unui bebeluș din spatele zidului cimitirului

că persoana care lăsase copilul lângă cimitir fusese identificată și că ancheta continua.

— Fetița este bine? am întrebat imediat.

— Da. Este îngrijită și se află într-un mediu sigur. Dar avem nevoie să discutăm despre Cristina Pavel.

Am scos scrisoarea Margaretei și i-am întins-o.

Comisarul a citit-o cu atenție. Când a terminat, a rămas câteva clipe tăcut.

— Asta ar putea explica multe lucruri, a spus.

Mi-a povestit că, potrivit informațiilor verificate până atunci, Cristina era nepoata unei femei pe nume Ana, care fusese adoptată în copilărie. Ana murise cu câțiva ani înainte, dar lăsase familiei câteva documente despre originea ei.

Printre ele se afla și numele Margaretei Marinescu.

— Cristina a încercat să vă găsească? am întrebat.

— Din declarațiile ei, da. Dar lucrurile sunt mai complicate. A trecut printr-o perioadă dificilă după naștere, iar noi verificăm circumstanțele în care copilul a ajuns la cimitir.

Am simțit un nod în gât.

— De ce