într-o zi cineva din familia ei te va căuta, te rog să nu-l respingi pentru greșeala mea.”
Am lăsat scrisoarea pe genunchi și am început să plâng.
Nu eram furios pe Margareta. Eram copleșit de gândul că femeia pe care o iubisem purtase singură o asemenea durere timp de aproape cincizeci de ani.
Mi-am amintit de toate momentele în care o găsisem privind copiii din parc, de felul în care se emoționa când vedea un bebeluș și de serile în care rămânea tăcută fără să-mi spună de ce.
Poate că acea durere nu dispăruse niciodată.
A doua zi dimineață l-am sunat pe avocatul meu și i-am povestit despre scrisoare. Mi-a recomandat să o păstrez și să informez poliția, pentru că ar fi putut ajuta la clarificarea legăturilor de familie.
După câteva zile, am fost invitat din nou la secție, de data aceasta pentru o discuție cu comisarul Dobre. Mi-a explicat
Comments