cele două inele de pe noptieră.
Unul din sârmă, făcut de un băiat sărac într-o grădină din Varșovia.
Celălalt din aur, dăruit de același băiat după o viață întreagă.
Între ele se aflau aproape nouăzeci de ani.
Un război.
Două căsnicii fericite.
Copii, nepoți, despărțiri și regăsiri.
Și o promisiune pe care timpul nu reușise să o șteargă.
Uneori, când cineva mă întreabă dacă am crezut vreodată că îl voi revedea pe Stanislav, răspund sincer că nu.
Crezusem că anumite povești rămân pentru totdeauna neterminate.
Dar acum știu că viața poate păstra surprize chiar și pentru oamenii care cred că și-au trăit deja toate capitolele importante.
Iar dacă ar fi să-i spun ceva fetiței de doisprezece ani care plângea în timp ce părăsea Varșovia, i-aș spune să nu se teamă că toate amintirile frumoase vor dispărea.
I-aș spune că va avea o viață plină de iubire, că va cunoaște oameni
Comments