îngălbenită de vreme. Doi bărbați tineri stăteau în fața unei clădiri în construcție, cu brațele pe umerii celuilalt.
⠀
Unul era Constantin. Celălalt era Victor, tatăl ei.
⠀
Pe spatele fotografiei, cineva scrisese cu pixul: „Brașov, 2004. Prima noastră lucrare. Să nu uităm niciodată de unde am plecat.”
⠀
Bianca a strâns fotografia la piept și a început să plângă. Era una dintre puținele imagini cu tatăl ei pe care nu le văzuse niciodată.
⠀
— Păstreaz-o, i-a spus Constantin. Îți aparține.
⠀
⠀
Un an mai târziu, Bianca locuia într-un apartament mic, dar luminos, în centrul Brașovului. Își reluase serviciul, se întâlnea din nou cu prietenele și începuse să construiască o viață care nu mai depindea de familia lui Andrei.
⠀
Căsnicia lor se încheiase. Despărțirea fusese dureroasă, dar Bianca știa că nu mai putea rămâne alături de un om în care nu avea încredere. Andrei trebuia să răspundă pentru propriile alegeri și să coopereze cu autoritățile
Comments