atunci când emoțiile tale sunt copleșitoare.
Întrebarea pe care i-am pus-o lui Viktor
Într-o după-amiază de primăvară, Viktor a venit să ne viziteze.
Copiii împliniseră aproape un an.
Sofia încerca să se ridice sprijinindu-se de canapea.
Mila râdea ori de câte ori fratele ei scăpa o jucărie.
Iar Daniel descoperise că putea face un zgomot îngrozitor lovind două cuburi unul de altul.
Viktor stătea pe covor, în costum, cu unul dintre ursuleții de pluș în mână.
Privindu-l, mi-am amintit de prima noastră întâlnire.
Autobuzul.
Ploaia.
Durerea.
Spaima.
SUV-ul negru.
— Viktor, pot să vă întreb ceva?
A ridicat privirea.
— Desigur.
— Dacă nu m-ați fi întâlnit în autobuz în ziua aceea, credeți că viața mea ar fi fost altfel?
S-a gândit câteva clipe.
— Probabil că da.
— Și dacă nu ați fi intervenit?
A pus ursulețul lângă Sofia.
— Ana, eu v-am ajutat să ajungeți la spital și v-am pus în legătură cu oameni
Comments