să ajute o femeie pe care ceilalți nici măcar nu o observaseră.
M-am gândit la Roman.
La cei cinci ani în care crezusem că iubirea înseamnă să renunți la tine pentru a-l face fericit pe celălalt.
La felul în care ajunsesem să-mi cer scuze pentru lucruri pe care nu le făcusem.
La cât de repede mă convinsese că fără el nu voi putea supraviețui.
Și am înțeles ceva.
Cel mai greu lucru nu fusese să plec din căsnicia aceea. Cel mai greu fusese să încetez să cred că nu meritam o viață mai bună.
În noaptea în care Roman m-a dat afară, am crezut că pierdusem totul.
Casa.
Siguranța.
Familia.
Viitorul.
Dar nu pierdusem totul.
Încă îmi aveam copiii.
Încă aveam dreptul să cer ajutor.
Și, chiar dacă nu știam atunci, încă aveam puterea să încep din nou.
Uneori mă întreabă oamenii dacă îl consider pe Viktor salvatorul meu.
Le
Comments