o reprezentație organizată de școală.
Când a văzut-o în public, fetița a zâmbit atât de larg, încât aproape a uitat pașii.
După spectacol, a alergat direct spre ea.
— Ați venit!
— Ți-am promis.
— M-ați văzut?
— Ai fost minunată!
Sofia a îmbrățișat-o.
***
Isabela a început să afle și povestea fetiței.
Mama Sofiei murise când copila avea șase ani.
Alexandru era fratele mamei ei și încerca să obțină dreptul de a o îngriji permanent.
În perioada aceea, Sofia locuia într-o familie de plasament.
Alexandru o vizita regulat și păstra legătura cu persoanele responsabile de îngrijirea ei.
Procesul de evaluare era încă în desfășurare.
— De ce nu locuiește deja cu dumneavoastră? a întrebat Isabela.
Alexandru a oftat.
— Pentru că lucrurile acestea trebuie făcute cu grijă. Nu este suficient să spun că o iubesc. Trebuie să arăt că îi pot oferi un mediu stabil.
Isabela a încuviințat.
— Înțeleg.
***
Într-o după-amiază, Sofia i-a spus Isabelei:
— Știți
Comments