La 72 de ani, căram singură lemne prin zăpadă, în timp ce nora mea își făcea poze lângă sobă. Când am rugat-o să mă ajute, mi-a râs în față: “Eu sunt aici în concediu, nu la muncă!”

oprit.

“Mamă, tu stai jos. De acum mă ocup eu.”

A ieșit în curte cu lanterna. După câteva minute s-a întors cu primul braț de lemne, gâfâind. A mai făcut două drumuri, apoi a curățat cenușa și a aprins focul.

Nu-i venea să creadă câtă muncă era necesară doar ca să încălzească două camere.

Între timp, Denisa își strânsese bagajele.

“Larisa, eu plec mâine dimineață. Nu pot sta într-o casă unde trebuie să ne încălzim singure.”

Bogdan a auzit-o.

“Dar cine credeai că face focul până acum?”

Denisa a ridicat din umeri.

“Mama dumneavoastră. Credeam că așa este obișnuită.”

“Este obișnuită pentru că n-a avut cine s-o ajute. Nu pentru că îi este ușor.”

În noaptea aceea, Bogdan s-a trezit de două ori să pună lemne pe foc. Dimineața a trebuit să spargă gheața de pe alee și să aducă alte lemne din magazie.

La prânz era atât de obosit,