La 72 de ani, căram singură lemne prin zăpadă, în timp ce nora mea își făcea poze lângă sobă. Când am rugat-o să mă ajute, mi-a râs în față: “Eu sunt aici în concediu, nu la muncă!”

încât abia se mai ținea pe picioare.

Larisa stătea pe canapea, uitându-se la fotografiile făcute în zilele precedente.

“Bogdan, trebuie să vorbim despre prietenii care vin în weekend. Le-am promis că vor avea camerele pregătite.”

Fiul meu a încremenit.

“Care prieteni?”

“Ți-am spus că mai vin două persoane. Am postat fotografiile și m-au întrebat dacă pot petrece și ei câteva zile aici.”

“Și tu le-ai spus că da fără s-o întrebi pe mama?”

“Avem camere libere! Care e problema?”

Atunci Bogdan i-a cerut să-i arate mesajele.

Larisa a ezitat, apoi i-a întins telefonul.

Am văzut cum i se schimbă expresia în timp ce citea.

“Larisa, tu le-ai spus că avem o casă de vacanță la munte, cu încălzire și toate condițiile? Le-ai promis că pot veni oricând?”

“Am vrut doar să-i impresionăm puțin. Nu le-am cerut bani!”

“Dar mama urma să muncească pentru ei! Să le facă focul, să curețe,