La 72 de ani, căram singură lemne prin zăpadă, în timp ce nora mea își făcea poze lângă sobă. Când am rugat-o să mă ajute, mi-a râs în față: “Eu sunt aici în concediu, nu la muncă!”

să pregătească totul!”

Larisa a început să plângă.

“Acum mă faci pe mine vinovată pentru tot? Tu ai spus că venim aici să ne odihnim!”

“Da. Dar n-am spus că mama trebuie să fie servitoarea noastră.”

Am intervenit atunci.

“Bogdane, lasă telefonul. Vreau să vă spun ceva amândurora.”

S-au întors spre mine.

“Casa aceasta este a mea. Am muncit împreună cu tatăl tău pentru fiecare cărămidă. Sunteți bineveniți să mă vizitați, dar nu mai primesc oameni neanunțați și nu mai muncesc pentru concediile nimănui.”

Larisa și-a șters lacrimile.

“Deci mă dați afară?”

“Nu. Îți spun doar că, dacă vrei să stai aici, trebuie să respecți casa și omul care locuiește în ea. Iar dacă nu poți, ești liberă să pleci.”

Bogdan a luat telefonul și le-a scris prietenilor că vizita se anulează. Apoi i-a spus Larisei că, dacă dorește să plece la pensiune cu Denisa, nu o va opri.

A