să scoată un sunet.
— A revocat procura? — a bâiguit el.
— Și testamentul…? — a adăugat Clara, aproape șoptind.
— Da — am răspuns. — Tot ce încercați să presupuneți că vă aparține nu vă aparține. Mihai a aranjat tot.
Clara a trântit hârtiile pe masă.
— Asta e absurd! Noi trebuia să…
— Să ce? — am întrebat eu, ridicând sprânceana. — Să rămâneți cu casa mea cât timp eu încă sunt în viață?
Andrei și-a dus mâna la frunte. Nu era un om rău, dar era slab, influențabil. Clara dominase totul în ultimii ani.
— Mamă… nu știam că… nu știam…
— Ba știai destul — am spus, privindu-l în ochi. — Și chiar dacă nu știai tot, ai râs când Clara m-a amenințat în cimitir.
El a lăsat privirea în jos. Clara s-a pregătit să riposteze, dar nu i-am dat ocazia.
— Vă rog să plecați. Nu astăzi. Nu acum. Imediat.
Tonul meu a fost atât de ferm, încât chiar și
Comments