altcineva să fie tatăl.
Iar mesajele despre casă și bani făceau situația și mai gravă.
Câteva săptămâni mai târziu, Ștefania m-a sunat.
— Putem vorbi?
Ne-am întâlnit într-o cafenea.
Nu purta inelul.
L-a pus pe masă.
— Îmi pare rău.
Nu am spus nimic.
— Am fost speriată.
— Mesajul în care spuneai că vrei casa mea era tot de frică?
A coborât privirea.
— Nu.
— Cel despre conturi?
Tăcere.
— Nu.
Pentru prima dată, nu mai încerca să transforme totul într-o neînțelegere.
— Eram furioasă pe tine când i-am scris lucrurile alea.
— Și apoi te-ai întors la mine.
— Da.
— Știind că ai putea fi însărcinată cu altcineva.
A început să plângă.
— Da.
Acel „da” a durut mai tare decât toate mesajele.
Ulterior, după nașterea copilului, paternitatea a fost stabilită printr-un test ADN făcut cu acordurile necesare.
Nu eram tatăl.
Mihai era.
Când am primit rezultatul, am stat mult timp în mașină fără să pornesc motorul.
Crezusem
Comments