Logodnica mea a venit spre altar purtând un costum bărbătesc vechi și mult prea mare pentru ea.

eu o metodă să-l iau cu mine până la altar.

M-am uitat la costum.

— Și ai ales cea mai discretă metodă posibilă.

De data aceasta chiar și Clara râse.

Apoi expresia i se schimbă.

— Știu că trebuia să-ți spun.

Asta conta.

Pentru că, oricât de emoționant era motivul, rămânea nunta amândurora.

— De ce nu mi-ai spus?

— Pentru că mi-a fost teamă că vei spune nu.

— Și ai crezut că este mai bine să aflu în fața tuturor?

Își coborî privirea.

— Nu.

Răspunsul acela simplu îmi tăie orice urmă de furie rămasă.

Nu încercă să-mi spună că n-aveam dreptul să fiu deranjat.

Nu transformă gestul într-un test al iubirii mele.

Recunoscu pur și simplu că mă pusese într-o situație dificilă.

— Îmi pare rău, șopti ea. Am vrut atât de mult să simt că el mă conduce până aici încât nu m-am gândit suficient la cum o să te simți tu când

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy