mă vezi.
Am inspirat adânc.
Apoi am privit-o.
— Și rochia?
Pentru prima dată, zâmbetul acela misterios reapăru.
— Este aici.
— Unde?
Domnișoara ei de onoare ridică discret mâna.
Atunci am observat husa albă aflată în spatele ultimului rând de scaune.
— Stai puțin…
Clara dădu din cap.
— Nu aveam de gând să mă căsătoresc în costumul ăsta.
Am izbucnit în râs.
— Informația asta ar fi fost utilă acum cinci minute.
Planul ei fusese mult mai simplu decât îmi imaginasem.
Voia doar să parcurgă aleea în costumul bunicului.
Atât.
Să facă drumul pe care el îi promisese cândva că îl va face alături de ea.
Apoi urma să se schimbe în rochia de mireasă înainte de jurăminte.
Preotul știa.
Mama ei știa.
Domnișoara de onoare știa.
Restul nu.
Inclusiv eu.
Clara îmi întinse mâna.
— Ești foarte supărat?
Am privit costumul.
Apoi fotografia bunicului Petru, prinsă discret de buchetul ei.
— Sunt puțin supărat că
Comments