pentru copil.
Isabel refuzase inițial.
Apoi Mercedes îi arătase scrisoarea.
— Și ai crezut-o?
Ochii Isabellei se umplură de lacrimi.
— Aveam douăzeci și șase de ani, eram însărcinată și soțul meu nu răspundea la niciun mesaj.
— Pentru că mama îmi spunea că ești moartă!
— Iar mie îmi spunea că tu mă abandonaseși!
Gabriel se așeză pe treptele casei.
Nouăsprezece ani de doliu.
Nouăsprezece aniversări în care mersese singur la biserică și aprinsese o lumânare pentru Isabel.
Nouăsprezece ani în care își imaginase copilul pe care îl pierduse odată cu ea.
Și în tot acest timp…
— Cum ai ajuns din nou aici? întrebă.
— Proprietatea era abandonată. Acum șapte ani ne-am întors. Am crezut că nu-ți mai pasă de ea.
— De ce nu m-ai căutat?
Isabel îl privi incredulă.
— Te-am căutat.
Gabriel încremeni.
— Ce?
— Ani întregi.
Isabel intră din nou în casă.
De data aceasta reveni cu o cutie.
Înăuntru erau copii ale
Comments