unor scrisori.
Zeci.
Unele fuseseră returnate.
Altele nu.
— Ți-am scris la companie. La vechea adresă din Madrid. Am încercat chiar să sun.
Gabriel luă una.
N-o văzuse niciodată.
— Mama se ocupa de corespondența mea în primii ani, șopti el.
Isabel îl privi.
Niciunul nu mai trebuia să spună ce gândeau.
— Și banii? întrebă Gabriel. Ai spus că ți-am trimis bani.
— Mama ta îi aducea.
— Cât?
Isabel îi spuse.
Gabriel rămase nemișcat.
Suma era mult prea mică pentru ceea ce îi revenise lui după primele investiții.
Dar suficientă cât să pară credibilă pentru un tânăr care își abandona familia.
— Îți spunea că vin de la mine?
— În fiecare lună.
— Cât timp?
— Aproape doi ani. Apoi s-au oprit.
Adrián interveni:
— După aceea mama a muncit oriunde a putut.
Gabriel se uită la mâinile Isabellei.
Erau aspre.
Casa avea infiltrații.
Acoperișul fusese reparat în mai multe locuri cu materiale diferite.
Fiul lui crescuse
Comments