Mi s-a făcut aproape rău în avion când femeia cu obezitate severă care stătea în spatele meu și-a pus piciorul desculț

și am pus-o în buzunar.

Când avionul a început coborârea spre Los Angeles, pilotul a anunțat că trebuie să ne punem centurile. În cabină s-a făcut liniște.

M-am uitat pe fereastră. Sub noi se întindea orașul, cu șoselele lui uriașe și clădirile luminate de soarele după-amiezii.

Îmi aminteam prima călătorie cu avionul alături de soțul meu, Robert. Aveam douăzeci și șapte de ani și ne era atât de frică de turbulențe, încât ne țineam de mână la fiecare zgâlțâitură.

Robert era un om blând. Când cineva îl supăra, nu se grăbea să răspundă. Îmi spunea mereu că nu știm niciodată ce povară poartă un străin.

În anii dinaintea morții lui, când boala îl făcuse irascibil și uneori nedrept, eu însămi învățasem cât de mult poate schimba suferința comportamentul unui om.

Și totuși, uitasem lecția aceasta exact când aveam nevoie de ea.

Avionul a aterizat fără probleme.

Pasagerii au început să