Tudor încă filma când mi-am scos telefonul.
— Continuă — i-am spus.
Zâmbetul i se lărgi.
— Cu plăcere.
— Perfect. O să-mi fie utilă înregistrarea.
Telefonul coborî câțiva centimetri.
Daniel mă privi.
— Ce vrei să spui?
Am deschis alerta primită în acea după-amiază și am pus telefonul pe masă.
— La ora 13:17, cineva a încercat să solicite un credit de 220.000 de lei folosind datele mele.
Nimeni nu mai râdea.
Am continuat:
— Au fost folosite numele meu complet, date personale și informații financiare care se aflau într-un dosar din biroul meu.
M-am uitat la Tudor.
— Biroul pe care l-ai transformat în cameră de gaming.
Fața lui se schimbă.
Foarte puțin.
Dar suficient.
Lorena interveni imediat:
— Și ce legătură are asta cu noi?
— Nu știu încă.
Apoi m-am uitat spre Daniel.
— Dar cererea a fost inițiată de aici, din casă.
Daniel deveni palid.
— Poate cineva ți-a spart rețeaua.
— Poate.
Am ridicat telefonul.
— Tocmai de aceea nu am acuzat încă pe nimeni. Am contactat instituția financiară, am cerut blocarea cererii și am început demersurile pentru fraudă de identitate.
Tudor puse telefonul jos.
— „Fraudă”? Nu dramatizezi puțin?
— Cineva încearcă să împrumute 220.000 de lei în numele meu. Nu.
Am făcut o pauză.
— Nu dramatizez deloc.
Lorena începu să vorbească repede.
Despre familie.Despre încredere.
Despre cum transformam „o neînțelegere” într-un scandal.
Dar eu nu mai ascultam.
Am mers în birou.
Sertarul în care îmi păstram documentele era închis.
L-am deschis.
Dosarul albastru în care aveam copii după acte și documente financiare nu mai era așezat cum îl lăsasem.
Unele foi erau în altă ordine.
M-am întors în bucătărie.
— Cine mi-a umblat în acte?
— Nimeni — spuse Tudor imediat.
Prea repede.
Daniel își coborî privirea.
Am observat.
— Daniel?
Tăcere.
— Ce știi?
— Nu știu nimic despre credit.
— Nu asta te-am întrebat.
Își frecă fruntea.
Același gest pe care îl făcea
Comments