Mihai a rămas cu documentele în mână, privind data trecută pe ultima pagină.

așa?

Am zâmbit.

— Perfect.

Mai târziu, în mașină, mi-a luat mâna.

— Elena?

— Da?

— Îți mai amintești foaia aceea cu 11.500 de lei?

Am început să râd.

— Cum să nu?

— La început am crezut că vrei să mă pedepsești.

— Știu.

— Dar cred că aveam nevoie să văd lucrurile scrise ca să înțeleg.

Am privit spre el.

— Ce anume?

A strâns ușor volanul.

— Că am confundat faptul că eu aduceam salariul cu ideea că eu țineam singur familia pe picioare.

Am simțit un nod în gât.

— Și?

A zâmbit.

— Și că m-am înșelat.

Mi-am așezat mâna peste a lui.

— Mă bucur că ai înțeles.

După câteva secunde, Mihai a adăugat:

— Dar să știi că pastele mele sunt mai bune decât ale tale.

Am izbucnit în râs.

— Nici măcar nu te apropia de subiectul ăsta!

Și am râs amândoi.

În seara aceea, am înțeles că nu foaia de hârtie ne salvase căsnicia.

Nici