râdă.
Au trecut câteva luni.
Nu totul a devenit perfect.
Uneori ne certam.
Uneori eram amândoi obosiți.
Uneori comandam pizza pentru că niciunul nu avea energie să gătească.
Dar ceva important se schimbase.
Mihai nu mai vorbea despre salariul lui ca despre singura contribuție importantă din familie.
Eu nu mă mai simțeam vinovată când aveam nevoie de odihnă.
Și copiii învățau, fără să le ținem discursuri, că o casă este responsabilitatea tuturor celor care locuiesc în ea.
Într-o sâmbătă seară, am ieșit din nou la restaurant cu aceiași prieteni.
Am avut emoții când ospătarul a adus nota.
Mihai a întins mâna spre ea.
Pentru o secundă, am simțit că mă întorc în seara aceea umilitoare.
Dar soțul meu s-a uitat la ceilalți și a spus:
— Facem fiecare cuplu separat, da?
Radu a râs.
— În sfârșit! Că ne-ai obișnuit prost!
Toată lumea a râs.
Mihai s-a întors spre mine.
— E bine
Comments