era o simplă bucată de hârtie.
Pentru ea era dovada că putea.
Andrei apărea din când în când la centru.
Nu venea special pentru ea.
Cel puțin așa credea Irina.
Într-o zi îl opri pe hol.
— Domnule Petrescu.
— Andrei.
— De ce m-ați ajutat?
— Ți-am spus.
— Nu. De ce v-ați oprit tocmai atunci?
Andrei rămase câteva secunde tăcut.
Apoi îi făcu semn spre o bancă.
— Am avut o soră.
Irina se așeză.
— A rămas însărcinată la nouăsprezece ani.
— Și?
— Familia noastră a reacționat prost.
Irina îl privi.
— Ca a mea?
— Poate mai rău.
Vocea lui se schimbă.
— Tata i-a spus că dacă pleacă din casă cu copilul să nu se mai întoarcă.
— Ce s-a întâmplat?
— A plecat.
Andrei privi podeaua.
— Iar eu aveam douăzeci și doi de ani și am fost prea laș să mă opun tatălui meu.
Irina nu spuse nimic.
— Ani mai târziu am găsit-o. Își crescuse băiatul singură.
Comments