dată în viață, liniștea aceea adâncă nu m-a speriat.
Când m-am întors în sală, ceremonia se terminase. Lumea ieșea grăbită, cu discuții aprinse. Ai mei nu mai erau nicăieri. Nici Maia. Poate era mai bine așa.
Pe scenă, diplomele rămase neîmpărțite stăteau aliniate frumos. O profesoară mi l-a întins pe al meu cu un zâmbet cald.
— Ana, să știi că foarte mulți te admiră astăzi. Nu pentru că ești prima din promoție. Ci pentru că ai avut coloana vertebrală pe care mulți adulți n-o au.
Am luat diploma, iar hârtia aceea subțire părea mai grea decât aurul. Era dovada unui drum făcut pe picioarele mele, nu pe spatele altora.
Când am ieșit din clădire, soarele apunea peste oraș, îmbrăcând totul într-o lumină portocalie, blândă. În lumina aceea, am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult: libertate.
Am închis ochii, am inspirat adânc și mi-am spus în gând:
„De azi
Comments