Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

fi putut face asta.

— Dar casa era a ta. Nu aveai nicio obligație să mă ajuți.

— Poate că nu aveam o obligație, a răspuns Irina. Dar aveam de ales ce fel de om vreau să fiu.

Elena i-a strâns mâna.

— Și ai ales să fii un om bun.

În acel moment, Maria a alergat spre ele cu un buchet de flori de câmp.

— Bunico Elena, uite ce am cules pentru tine!

Bătrâna a luat florile și a zâmbit larg.

— Sunt minunate, draga mea.

Fetița s-a așezat lângă ea.

— Mai vii și duminica viitoare?

— Dacă mă invitați, vin cu mare drag.

— Normal că te invităm! a spus Maria. Tu ești bunica noastră de la casa cu meri!

Elena a început să plângă.

Dar de data aceasta erau lacrimi de bucurie.

Irina a privit-o și a înțeles că uneori familia nu se formează doar prin legături de sânge. Uneori, familia începe într-o