Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

luni.

Irina și copiii s-au obișnuit cu noua locuință. Vlad și-a făcut prieteni la școala din apropiere, iar Maria își petrecea după-amiezile desenând la masa din bucătărie.

În grădină, merii au înflorit primăvara, umplând curtea de petale albe și roz.

Într-o duminică, Elena și Ana au venit în vizită.

Irina pregătise plăcintă cu mere, iar copiii alergau prin curte.

Elena s-a așezat pe banca veche de lângă gard, cea pe care Gheorghe o făcuse cu mâinile lui.

A mângâiat lemnul cu palma și a privit spre casă.

— Gheorghe ar fi fost bucuros să vadă copii aici, a spus încet.

Irina s-a așezat lângă ea.

— Și eu cred.

Elena a rămas câteva clipe tăcută.

— Știi, Irina, când ai deschis ușa camerei în seara aceea, am crezut că o să mă dai afară. Mi-era atât de frică, încât nici nu îndrăzneam să mă ridic de pe pat.

Irina a privit-o.

— Nu aș