am întrebat.
— Pe mine, pe tine și pe mama.
Am zâmbit.
— Frumos.
— Dar nu v-am desenat în aceeași casă.
Am privit-o.
— Nu?
— Nu. Am desenat două case și un drum între ele.
Mi s-a strâns inima.
— Și de ce ai făcut asta?
Elisa a ridicat din umeri, ca și cum răspunsul era cel mai simplu lucru din lume.
— Pentru că așa este familia mea acum.
Am rămas tăcut.
Apoi a continuat:
— Doamna învățătoare m-a întrebat de ce am făcut drumul atât de mare.
— Și tu ce i-ai spus?
Elisa a zâmbit.
— Că pe drumul ăla merg eu de la mama la tata. Și că amândoi mă așteptați.
Am tras mașina într-o parcare, pentru că lacrimile îmi încețoșaseră privirea.
Fiica mea m-a privit îngrijorată.
— Tati, de ce plângi?
Mi-am șters repede ochii.
— Pentru că sunt fericit, iubita mea.
— Dar oamenii fericiți plâng?
Am râs.
— Uneori, da.
Elisa s-a gândit câteva secunde.
—
Comments