etaj se auzea vocea Elisei. Vorbea cu iepurașul ei de pluș, prezentându-i jucăriile și explicându-i unde urma să doarmă.
Mi-am trecut mâna peste față.
— Cine vine să ia cutiile?
Mihaela a clipit surprinsă.
— Ce?
— Elisa mi-a spus că i-ai zis că vine cineva să le ia.
— Fratele meu, Sorin. L-am rugat să le ducă temporar la el.
— Fără să mă întrebi?
— Voiam să pregătesc totul înainte să vii.
— Adică să-mi găsesc lucrurile dispărute și să aflu atunci că trebuie să plec?
Mihaela a coborât privirea.
— M-am gândit că va fi mai ușor.
— Pentru cine?
Nu a răspuns.
Am privit spre scări, apoi spre ușa de la intrare.
Casa aceea fusese cumpărată în timpul căsniciei. Plătiserăm împreună ratele, făcuserăm renovări și aleseserăm fiecare piesă de mobilier. Nu puteam accepta ca unul dintre noi să hotărască singur, peste noapte, că celălalt trebuie să dispară.
Dar nici nu voiam să transform întoarcerea mea
Comments