Pentru câteva secunde, nu am reușit să scot niciun cuvânt. În spatele nostru se auzeau zgomotele bucătăriei, clinchetul farfuriilor și vocile bucătarilor, dar toate păreau să vină de foarte departe. Mă uitam la Lucia și încercam să înțeleg dacă auzisem bine. Propriul meu fiu, copilul pe care îl crescusem singur după moartea soției mele, ar fi putut să-mi facă rău?

să ignor suferința altcuiva pentru a păstra imaginea unei familii perfecte.

Când Victor a împlinit un an, Lucia a organizat o petrecere mică în apartamentul ei. Au venit câțiva prieteni, George cu soția lui și doamna care o ajutase în primele luni după ce plecase de acasă.

Am adus un tort și o mașinuță din lemn, potrivită pentru vârsta lui. Victor a fost mai interesat de hârtia de împachetat decât de cadou, iar toată lumea a râs.

Lucia m-a privit în timp ce îl țineam în brațe.

— Domnule Ernest, vreau să vă spun ceva.

— Te ascult.

— Când v-am văzut în restaurant, am crezut că viața mea s-a terminat. Eram convinsă că îl veți suna pe Adrian și că tot ce reușisem să construiesc va dispărea.

Am simțit cum mi se strânge inima.

— Îmi pare rău că ți-a fost atât de frică de mine.

— Nu de dumneavoastră îmi era frică. Ci