am început din nou să plâng.
Prietena mea cea mai bună se ridică.
— Am trusa mea în geantă.
Sora mea veni și ea.
— Eu mă ocup de păr.
În câteva minute eram din nou în baie.
Dar de data aceasta nu eram singură.
Nu am încercat să arăt exact ca înainte.
Nu se mai putea.
Mi-am prins părul.
Mi-am refăcut puțin machiajul.
Mi-am spălat rochia acolo unde ajunsese crema.
Când m-am privit în oglindă, încă aveam ochii roșii.
— Vrei să mergem acasă? mă întrebă sora mea.
M-am gândit câteva secunde.
Apoi am spus:
— Nu.
— Ești sigură?
— Sunt șaptezeci de oameni acolo care au venit pentru mine. Nu vreau ca ultimul lucru pe care mi-l amintesc despre ziua mea de 40 de ani să fie Lidia râzând.
Și m-am întors în restaurant.
Oamenii au început să aplaude.
Nu pentru că eram vreo eroină.
Ci pentru că erau prietenii și familia mea
Comments