„SOACRA ȘI CUMNATUL MEU S-AU MUTAT LA NOI CÂT TIMP EL ÎȘI CĂUTA DE MUNCĂ. ÎNTR-O ZI, AM AJUNS ACASĂ ȘI AM GĂSIT FRIGIDERUL ÎNCUIAT. EA MI-A SPUS: «DACĂ VREI SĂ MĂNÂNCI, TREBUIE SĂ CERI VOIE.» AM LUAT UN CIOCAN, AM SPART LACĂTUL ȘI AM SPUS: «ĂSTA ESTE AVERTISMENTUL MEU!»”

de fiecare dată când voia ca eu să absorb o problemă până când dispărea.— Tudor mi-a cerut niște documente.

Lorena izbucni:

— Daniel!

Am simțit cum mi se răcește corpul.

— Ce documente?

— A spus că are nevoie de dovada adresei pentru niște aplicații de angajare.

— Și i-ai dat documentele mele?

— Doar niște copii.

Am rămas uitându-mă la el.

— Fără să mă întrebi.

— Nu credeam că…

— Exact.

L-am întrerupt.

— Nu te-ai gândit.

În acea seară nu am încercat să fac pe detectivul.

Nu le-am verificat telefoanele.

Nu am încercat să obțin parole.

Nu am amenințat pe nimeni.

Am păstrat alerta, mesajele și documentele relevante și am lăsat instituțiile competente să stabilească cine depusese cererea și ce informații fuseseră folosite.

Mi-am securizat conturile și accesul la documentele personale.

Apoi am sunat un avocat.

Casa avea o situație juridică mai complicată decât simplul „este a mea”, pentru că eu și Daniel eram căsătoriți, iar