înțeles.
Nu ziua în sine avea ceva magic.
Era rutina.
Vocea lui.
Povestea.
Poate o asociere familiară.
Poate nimic mai mult decât coincidență.
Dar trebuia verificat.
A doua zi, echipa medicală a aflat exact ce observase Noe.
Au urmat evaluări repetate.
Nu într-o singură oră.
Nu printr-un miracol.
Și nimeni nu ne-a promis că Ema urma să deschidă ochii.
Medicul neurolog mi-a explicat că termenul „comă” era folosit de noi, familia, pentru a descrie starea ei, dar după atât timp evaluarea nivelului de conștiență și a răspunsurilor trebuia făcută atent și repetat.
Unele reacții puteau fi reflexe.
Altele puteau avea o semnificație diferită.
Era nevoie de specialiști, observații repetate și timp.
Noe nu înțelegea toate aceste lucruri.
El știa doar unul:
mama îi strângea uneori degetele.
În zilele următoare, medicii au început să observe răspunsuri care meritau monitorizate mai atent.
Nu doar sâmbăta.
Asta m-a făcut să mă simt simultan
Comments