Soțul meu m-a dus la notar fără să-mi spună că pregătise deja vânzarea apartamentului moștenit de la părinții mei. „Semnează odată, Ana. Ne faci de râs!”

nu mă pot descurca singură.

În săptămânile următoare am început să pun bani deoparte.

Nu mulți.

Câte puțin din salariu.

Am luat și câteva lucrări suplimentare de contabilitate.

Seara, după ce adormeau copiii, deschideam laptopul.

Verificam facturi.

Pregăteam situații financiare.

Lucram până aproape de miezul nopții.

Dimineața mă trezeam la șase.

Eram epuizată.

Dar fiecare sumă pusă deoparte însemna că aveam încă o posibilitate.

Între timp, Cătălin continua să se poarte de parcă nimic grav nu se întâmplase.

Uneori era chiar amabil.

— Vrei să-ți aduc ceva de la magazin?

Alteori revenea la apartament.

— Ana, asociatul meu încă așteaptă.

— Nu vând.

— Nu poți să fii atât de încăpățânată.

— Nu sunt încăpățânată. Este apartamentul meu.

Atunci se înfuria.

Doina intervenea imediat.

— Nu înțeleg de ce te opui. Băiatul meu încearcă să facă ceva pentru voi.

Într-o seară i-am răspuns:

— Dacă vrea să înceapă o afacere, să găsească o finanțare pe care o