Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

împreună la avocat.

Situația juridică era mai complicată decât își imaginase Valeriu. Faptul că proprietatea era trecută pe numele lui nu însemna automat că putea ignora împrejurările în care fusese dobândită și drepturile existente în cadrul căsniciei. Actele privind proveniența banilor trebuiau analizate.

Din fericire, mama păstrase documentele vânzării apartamentului bunicii.

Iar eu păstrasem extrasele vechi.

Pentru prima dată, obsesia mea de a nu arunca hârtii s-a dovedit utilă.

Când Valeriu a aflat că tranzacția nu putea continua așa cum o plănuise, m-a sunat de paisprezece ori.

Nu am răspuns.

A cincisprezecea oară i-am trimis un mesaj:

„De acum discutăm în scris.”

Mi-a răspuns imediat:

„După 30 de ani îmi faci asta?”

M-am uitat mult la mesaj.

Apoi am scris:

„Nu. După 30 de ani încetez să-mi mai fac mie asta.”

Nu mi-a mai răspuns.

În următoarele zile mi-am mutat lucrurile personale din apartamentul nostru din oraș la Irina.

Valeriu