lui.
— Credeam că ai venit să mă convingi să-l iert.
— Nu, Pilar. Am venit să-ți aduc lucrurile pe care mi-a cerut să ți le dau. Ce faci cu ele este numai hotărârea ta.
Am privit din nou scrisoarea.
Ultimele rânduri erau scrise mai greu, cu litere inegale.
„Dacă ai ajuns până aici, probabil că mă întrebi de ce nu m-am întors când am înțeles cât de mult te-am rănit. Adevărul este că am vrut. De multe ori. Am condus până pe strada noastră și am rămas în mașină, privind lumina de la bucătărie.”
„Într-o seară te-am văzut la fereastră. Purtai eșarfa aceea albastră pe cap și vorbeai la telefon. Ai râs. Nu știu cine te făcuse să râzi, dar pentru prima dată după multe luni am simțit că pot respira.”
Mi-am amintit seara aceea.
Daniel îmi trimisese un filmuleț cu nepotul nostru încercând să pronunțe cuvântul „bunica”. Râsesem atât de
Comments