Tata mi-a lăsat mie casa din sat prin testament, iar mama a izbit cu palma în masă și mi-a spus: „Dacă treci casa doar pe numele tău, pentru mine nu mai ești fată”

mama vorbesc rar. Când o sun, uneori îmi spune că tata a vrut să ne întoarcă unul împotriva altuia cu scrisoarea. Alteori recunoaște:

— M-am speriat, Andreea. Am crezut că dacă nu vă dau bani, nu mă mai iubește nimeni.

Nu știu care variantă o crede cu adevărat. O ascult și atât.

Eu merg la casă în fiecare sâmbătă. N-am schimbat mușamaua din bucătărie. E tot cu floarea-soarelui, ștearsă pe margini. Când o văd, îmi amintesc palma mamei pe masă și mâinile crăpate ale tatei.

Pe vesta lui cenușie am cusut un nasture care îi lipsea. A rămas pe spătarul scaunului. Nu o port. O țin acolo.

Casa a rămas întreagă. Atât a vrut tata. Nu să ne certăm pe ea, ci să rămână ceva în picioare după el.