Tata mi-a lăsat mie casa din sat prin testament, iar mama a izbit cu palma în masă și mi-a spus: „Dacă treci casa doar pe numele tău, pentru mine nu mai ești fată”

la nimeni. A dus rușinea singur.

Mama a început să plângă. Altfel decât la notar. Fără țipete. Cu umerii strânși și capul plecat în palme.

I-am lăsat să citească tot. Nu am țipat. Nu le-am aruncat chitanțele în față.

Când s-au liniștit, le-am spus:

— Nu vând casa. Dar nu dau pe nimeni afară în drum. Mihai, poți să stai aici șase luni, fără chirie, dacă îți găsești de lucru și plătești lumina și lemnele. Facem hârtie la primărie, să fie clar.

— Șase luni? a mormăit el.

— Șase luni. Dacă muncești, rămâi. Dacă nu, pleci. Casa rămâne pe numele meu.

S-a uitat la mama. Mama nu mai zicea „e casa mea, am văruit-o”. Se uita în podea.

— Bine, a zis el.

După o lună s-a angajat la un atelier de mobilă din comună. La început mergea în silă, apoi a început să rămână peste program. Acum face naveta pe bicicletă.

Cu